Cele 5 minute de libertate


Ședințele de board în corporații sunt relativ plicticoase și tehnice. O mână de oameni cu fețe obosite și cearcăne cronice se adună în fața unui proiector și discută grav și tehnic într-un limbaj de lemn. Pătrunși de importanța funcțiilor și deciziilor lor petrec ore întregi răsucind informații pe toate părțile. Nivelul de inteligență este foarte ridicat și mă refer atât la IQ cât și IE. Adevărul este că fără inteligență emoțională nu ai cum să faci parte din board-ul unei corporații. Fiecare dintre ei luat individual este o curvă politică perfectă. A fost o vreme când oamenii aceia mi se păreau dumnezei și modele de urmat…

O zi oarecare, o corporație oarecare, o ședință de board oarecare și un birou de sticlă oarecare.

Am prostul obicei să îmi arunc laptopul pe masă de la cel puțin 5 metri. Nu știu de ce dar e un obicei vechi și din acest motiv am un laptop cu carcasă metalică și protecție separată. Dar să revenim. Îmi arunc deci ca la slam-dunk laptopul pe masa de ședință de sare proiectorul 10 centimetri în aer. La fel sare și inima celor trei puștani din sală care mă privesc din semi-întuneric cu ochii mari în așteptarea membrilor boardului. Trag draperiile să intre viață și lumina soarelui în sală și mă uit mai atent la cei trei băieți îmbrăcați regulamentar care mă privesc cu ochii mari cât cepele. Un alt prost obicei al meu este să fiu foarte punctual. Asa că am ajuns și de această dată mai repede. Aflu de la puștani că sunt considerați “high potential” și că fac parte dintr-un program de dezvoltare care presupune să participe și la ședințe de board. În doar trei minute realizez că am în față  trei tineri extrem de inteligenți. HR-ul și-a făcut foarte bine treaba.  Mai aflu că HR-ul are un program prin care ei au fost îndelung selectați și plimbați prin diferite departamente din minunata corporație pentru a învăța și a fi pregătiți pentru eventuale poziții de management entry level. Au un entuziasm contagios. Sunt în mod evident fericiți că pot învăța și au senzația că l-au prins pe Dumnezeu de un picior. Îmi povestesc că au făcut facultăți prestigioase în afara României și în mod evident sunt foarte fericiți să lucreze pentru corporația top five. Mă uit cu atenție la ei. Nu au nici o urmă de falsitate. Sunt extrem de deștepți și motivați pentru cei 23 de ani ai lor. Mă gândesc că eu la 23 de ani eram mult mai prost și mai puțin citit ca ei. Vorbesc cu un fel de religiozitate și respect despre companie și despre tot ce li se întâmplă.

Mă uit la ceas… și mă gândesc. În timp ce îi ascult turuind mintea mea lucrează febril… A fost un moment ca un declic. Nu știu ce m-a apucat atunci dar mi-au plăcut mult tinerii aceștia și de aceea le-am povestit atunci despre cele 5 minute de libertate așa cum am știut și cum mi-a venit la gură. I-am chemat alături de mine lângă peretele de sticlă de unde se vede tot Bucureștiul . I-am rugat să își pună mâinile în buzunare și să își imagineze ca sunt chiar CEO-ul corporației pe care o admiră atât de mult.

 

“Trageți aer în piept, scoateți pieptul în față și spuneți-mi cum vă simțiți. Simțiți gustul puterii? În vârful pixului vostru stau viețile a mii de oameni. Deciziile voastre implică sute de milioane de euro. Cum vă simțiți? Simțiți că sunteți aleși de Dumnezeu? Este puterea în forma ei pură… O simțiți ?”

 

Îi văd cum trag aer în piept privind în față. Zâmbesc inconștient acești lupi tineri în fața iluziei puterii absolute. Zâmbesc și eu însa amar…

Lumea se schimbă cu o viteză amețitoare. Pe întreg globul marile corporații devin din ce în ce mai puternice. Viitorul nu mai aparține statelor slăbite de corupție ci acestor companii gigant care înghit întregi ramuri din industrii. Puțină lume sesizează un fenomen din ce în ce mai răspândit. Corporațiile tind să se substituie statelor și generează noi forme de organizare. Aceste forme suprastatale vor deveni extrem de puternice în viitor. Sunt corporații care au structuri proprii asemănătoare poliției dar care supraveghează reguli și regulamente interne, sunt corporații care au sisteme de educație proprii în care învață zeci de mii de angajați din mai multe state, centre de cercetare, campusuri care tind să devină mini-orașe administrate după reguli proprii etc. Pachetele de beneficii includ din ce în ce mai des asigurări medicale, masa de prânz, grădinița pentru copii, tichete valorice de vacanțe, școli plătite pentru copiii angajaților, mașina, telefon etc. Mai este doar un pas până când aceste entități economice vor avea propriile lor orașe cu spitale proprii , cu poliție proprie și școli proprii. În viitor dacă vei fi suficient de bun vei face parte din acest sistem privilegiat care își alege cu atenție cei mai buni oameni și va fi mult mai puternic decât statul. În fiecare an zeci de milioane de tineri inteligenți aspiranți vor visa să muncească pentru aceste corporații gigant. Odată intrat sub umbrela protectoare a corporației , copii tăi vor avea parte de o educație bună pentru ca peste ani ei înșiși să fie la rândul lor buni profesioniști în alte corporații.

Dar hai sa îți explic mai bine ce înseamnă să faci parte din acest sistem în aparență perfect. Vei câștiga suficient de bine încât să îți cumperi o casă în rate la o altă corporație pentru care vei plăti toată viața cu munca ta. Corporația îți va acapara întreaga viață și îți va spăla creierul. Vei avea numeroase training-uri în care ți se vor inocula hipnotic valorile companiei și cultura. Vei crede în ele aproape cu religiozitate. Corporația va face parte din viața ta. Îți vei alege soția/soțul dintre colegii din corporație sau îți vei ruina familia pentru ca o parte imensa din timpul tău productiv îl vei petrece cu alți oameni decât cu cei dragi. Cercul de prieteni se va subția și locul acestora va fi luat de colegii de serviciu.

Vei câștiga suficient de bine încât să mergi în concediu o dată sau de două ori pe an și vei pune cu mândrie pozele pe facebook arătându-le colegilor tăi de școală mai puțin norocoși iluzia unui om de succes. Corporația te va plăti suficient de bine încât îți vei putea cumpăra aproape orice din lucrurile existente în hypermarket-urile aparținând tot unei corporații. Vei avea iluzia unei libertăți și prosperități pentru că față de restul populației vei putea să îți cumperi aproape orice aparat electrocasnic sau satisface orice curiozitate culinară. Vei munci zilnic în acel sistem. Relativul confort financiar îți va toci simțurile și instinctele de supraviețuire în lumea reală. Anii vor trece și entuziasmul de început și iluzia aproape religioasă a sistemului vor fi înlocuite cu oboseala cronică de a face același lucru zi de zi. În fapt făcând același lucru zilnic vei dezvolta deprimări și frustrări. Vei trăi multe nedreptăți și totuși nu vei pleca. Nu vei pleca pentru că după ani de zile vei realiza că nu știi să faci nimic altceva și că de fapt te-ai  pregătit în toți anii de după facultate pentru a fi o rotiță în acest mecanism perfect. Să renunți după toți acei ani la corporație va fi ca o renunțare la viață. Ar însemna să renunți la siguranța financiară atât de necesară familiei și copiilor tăi, ar însemna să te arunci în necunoscut și renunțarea la sistem înseamnă însăși viața ta pentru că toți anii de muncă te-ai raportat la aceiași oameni și ai petrecut zeci de mii de ore suplimentare cu aceiași oameni. Nu vei mai avea nimic în afara corporației. Dacă vei dori să pleci corporația iți va lua totul – telefonul, mașina, viața socială, grădinița copilului, siguranța financiară, concediile și poate și casa dacă nu vei mai putea plăti ratele. Înțelegi oare ca sistemul este construit ca tu să muncești disciplinat până la adânci bătrâneți? Când vor apărea întrebările corporația va arunca în joc sesiuni de coaching în care ți se va vinde în continuare iluzia că ești important și că tu ca om contezi și nu ești doar o rotiță într-un angrenaj imens. Te vei arunca ca un nebun în dezvoltarea personală spunându-ți că fericirea vine din interior și vei citi tone de cărți motivaționale care îți vor vinde iluzii că universul te ajută dacă ești optimist și că tot ce trebuie să faci este să alungi gândurile negre. Pentru o alta scurtă vreme îți vei regăsi un iluzoriu echilibru și vei continua să fii mai productiv. Dacă dezamăgirile vor fi prea mari și nu îți vei mai face bine treaba, vei pleca sau vei fi dat afară și după un scurt periplu prin viața reală, asemeni pușcăriașilor care și-au petrecut toată viața în închisoare, nu te vei mai regăsi în lumea reală. Vei cauta din nou febril umbrela și protecția unei alte corporații, vei alerga din nou după iluzia confortului și libertății financiare de a cumpăra orice din supermarket și pentru alți câțiva ani vei deveni productiv. În fapt corporația te va goli de energie și de personalitate și îți va netezi orice reflex de supraviețuire în afara ei. Competitivitatea îți va fi stimulată la maxim și îți va epuiza resursele psihice. Vor fi multe momente când vei avea impresia că ești pe drumul cel bun. Vei avea nenumărate momente în care vei trăi iluzia puterii privind cu superioritate de la volanul mașinii de firmă la Logan-ul vecinului mic antreprenor. Timpul va trece pe lângă tine și vor fi momente când vei sesiza rutina dar nu îți vei pune întrebări. Vei ști foarte bine un limbaj de lemn, vei ști să urmărești niște indicatori, vei fi foarte bun în ceea ce faci zilnic dar nu vei conștientiza că ceea ce știi nu are valoare în viața reală…

Anii vor trece peste tine…

Într-o zi vei descoperi că și viața a trecut peste tine. Într-o zi vei descoperi că nu a mai rămas nimic din tânărul puternic, orgolios și inteligent care ai fost. Multinaționala ți-a netezit toate instinctele. Ai devenit sclavul perfect. Dacă ești suficient de prost nu te vei trezi niciodată și nu vei realiza ca ești un sclav modern. Exista totuși o posibilitate să te trezești după ani de zile. După acei ani te vei prăbuși în genunchi cu cioburile visurilor tale în mâini și îți vei da seama că ai trăit o iluzie. Va fi prea târziu să mai faci ceva. Lumea reală atât de frumoasă și plină de oportunități ți se va părea ostilă. Vei înțelege atunci că nu ai învățat nimic de la toți oamenii pe care i-ai văzut prăbușindu-se în neant după ani de zile de lucru în multinaționale și care nu au reușit să se mai ridice niciodată. Si totuși nu acesta este lucrul cel mai rău care ți se poate întâmpla. Corporația nu este nici bună nici rea. În fond nu te obligă nimeni să lucrezi într-o corporație. Mai mult poate ca nu îți dorești decât liniștea unui job sigur și nu ai alte aspirații. Ce poate fi atât de rău în asta? Și ai dreptate să gândești așa. Ideea nu este să blamăm corporațiile care în fapt nu fac decât să te plătească foarte bine și prin urmare te ajută să îți poți construi o un trai liniștit…. o perioadă.

Acum după ce ați înțeles toate acestea, după o lungă introducere o să vă vorbesc despre cele cinci minute de libertate. Pentru că nu sclavia modernă, nu anularea personalității, nu capcana confortului este cel mai rău lucru care ți se va întâmpla ci cele cinci minute de libertate. Problema este că în afara celor 8-10-12 ore zilnice în care corporația îți va consuma resursele psihice și de inteligență îți vor mai rămâne maxim 5-6 ore în care vei putea să faci ce vrei tu. Din acele ore vei scădea cel puțin o oră drumul de la clădirea de sticlă la apartamentul cumpărat în rate dintr-un complex imobiliar nou și prost construit. Vei mai scădea o oră în supermarket și minim încă o oră în care vei găti. Dacă vei avea copii vei constata că nu le poți dedica mai mult de două ore zilnic și practic cresc mai mult singuri petrecând mai mult timp cu străinii decât cu tine. Dacă din timpul acesta vei mai scădea și alte activități administrative, timpul petrecut la toaletă etc vei constata că ai rămas exact cu cinci minute. Sunt cele cinci minute de libertate. Sunt singurele tale cinci minute de libertate de care dispui într-o zi. În acele cinci minute probabil că vei înghesui niște seriale sau shopping și foarte rar câte o carte ușurică.

Anii vor trece și nu vei realiza impactul celor cinci minute. După mulți ani vei descoperi că nu ai învățat mare lucru. Vei descoperi că cele cinci minute de libertate au fost foarte puține și că te-ai de-culturalizat, că nu te-ai dezvoltat deloc și chiar că ai involuat. Vei descoperi că din tânărul inteligent și motivat a mai rămas doar o carcasă obosită,  lipsită de cultură și cu o personalitate ștearsă incapabilă să se descurce în afara corporației și independent de ea. Vei constata că siguranța iluzorie financiară nu înseamnă nimic fără jobul pe care îl ai. După acești ani vei descoperi cât de amară e iluzia puterii de la etajul 15-100 al unei clădiri de sticlă și câți ani din viață ai pierdut…. dar va fi prea târziu pentru tine, va fi prea târziu să mai schimbi ceva…

Tinerii tac privindu-mă cu aceiași ochi mari. Pentru o secundă mă tem că nu au înțeles nimic.

A trecut mai mult de un an și într-o zi am citit într-un ziar online despre un start-up românesc de mare succes care a obținut finanțare. Am recunoscut cu surprindere unul dintre pusti.  Doar unul dintre ei a învins matrix-ul… ceilalți sunt în continuare tineri manageri de mare succes în corporația minunată ai cărei proprietari reali nu ii vor cunoaște niciodată.

[ sursa: Text preluat de pe site-ul https://republica.ro/ %5D

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s