Coronafob. Coronasceptic.


COVID-19 anyone can get a virus

Sunt nevoit să fac următoarele precizări pentru cei care ar avea dificultăți în a întelege ce susțin – atât pentru cei din tabăra COVID – panicoasă cât și din cea COVID-sceptică:

– NU am contestat existența virusului sau a efectelor negative ce le poate produce. Din fericire foarte mulți dintre cei care au avut COVID au scăpat, dar nu le-a fost ușor.

– Reteau 5G nu are nici o treabă cu virusul, acolo sunt alte probleme, inclusiv politice si strategice, care nu trebuiesc amestecate.

– Sunt de acord ca în situații de aglomerație să se poarte măștile, pe perioade cât mai scurte posibil. Și eu le port în magazine și în autobuze (fără mandrie și fără nici o plăcere!)

– Purtarea continuă a măștilor, mai ales când nu te afli în aglomerație nu numai că nu folosește, ci este dăunătoare pe termen lung, există suficiente dovezi pentru asta.

– A te mândri că porți masca în toate situațiile, indiferent de distanța socială, nu e dovadă de eroism, ci de altceva.

– Prudența, spălarea pe măini , evitarea rezonabilă a aglomerațiilor sunt măsuri de bun simț care te pot scuti de contaminări in general.

– Dacă virusul este atât de periculos, iar măștile sunt materiale ce pot răspândi infecția, de ce guvernele nu iau măsuri pentru colectarea lor în locuri speciale?

– Sunt împotriva minciunilor, manipulărilor și exagerarilor cu care presa și OMS ne intoxică de la începutul crizei, și a politizării crizei, de orice parte ar fi.

– Nu înțeleg de ce la meetingurile anti-Trump sau anti-rasiste virusul nu se propagă, dar la biserici da.

– Sunt împotriva limitărilor aberante a dreptului la circulație, a dreptului la liberă expresie, a cenzurării medicilor care au vorbit despre importanța prevenției sau a întăririi sistemului imunitar.

– Sunt contra ideii că trebuie să ascultăm mereu de autorități – mai ales când acestea au dat mesaje idioate, abuzive și contradictorii – cum fac și acum de multe ori.

– Nu ești ziarist independent când de dimineață până seară cânți în strună celui ce te plătește. Ești doar o biată goarnă.

– Dacă pentru a-ți impune adevărul ai nevoie de cenzură, amenințări, amenzi și poliție, atunci ăla nu e adevăr.

– Dacă accepți “adevărul” impus prin forță aplaudând, nu ești om liber, ești doar un sclav fără speranță.

– A nu se confunda vaccinurile anti-gripale, care au dat în general rezultate slabe, cu ideea de principiu a utilității vaccinurilor care au redus masiv mortalitea infantilă și care s-au dovedit eficiente.

– Am fost de la început împotriva ideei de a închide economia. Se puteau obține aceleași rezultate ca acum și fără să închizi planeta în casă pentru trei luni.- Izolarea socială de rude și prieteni, sedentarismul forțat și inducerea stării de panică continuă fac mai mult rău decât COVID pe termen lung.

– Guvernele și corporațiile au folosit din plin criza actuală pentru a-și întări autoritatea și a testa gradul de obediență a populației.

– Da, știm că guvernele lumii și OMS s-au bâlbâit, au luat și încă iau măsuri contradictorii, au cenzurat opinii valide ale unor medici care se opuneau liniei oficiale, au indus și menținut panica prelungită printre cetățeni, au obligat oamenii la izolare socială și sedentarism, au închis abuziv ramuri economice întregi, provocând o criză ce încă nu și-a arătat complet colții.

– Știm că panica combinată cu izolarea fac mai mult rău decât bine, slăbesc sistemul imunitar și afectează gândirea rațională (există studii serioase în acest sens).

– știm că virusul provoacă – la unii, nu tuturor – simptome foarte dezagreabile, boli prelungite și uneori moartea. Chiar și la cei ce se feresc; și la cei ce cred și la cei ce nu cred.

– OMS a emis deseori comunicate contradictorii în ultimele luni. Nu există nici o garanție că nu se vor mai înșela de acum încolo.

– Comunitatea medicilor nu este deloc un bloc de monolit, dimpotrivă au fost nenumărate cazuri de medici care au avut alte opinii despre virus, tratamente, măști, gravitatea bolii etc, cărora însă presa sau guvernele le-au închis gura sau i-au decredibilizat cum au putut.

– Medicina nu este o știință exactă, cum este matematica. De fapt NU este o știință, ci o practică. Numai în USA mor anual între 250 și 300 de mii de oameni ca urmare a erorilor medicale. Dacă medicina ar fi știință exactă, nu ar mai există ideea de “hai să obțin o a doua opinie”. În trecut medicina oficială a propus lobotomia și electroșocurile pentru tratarea unor boli psihice.

Acestea fiind spuse, nu luați protestele mele contra măsurilor idioate drept îndoiala mea că nu ar există virusul sau că acesta nu ar produce pagube. Dar nu atât de multe precum presa dorește să ne convingă. De asemenea, nu cred că a muri de gripă sau de hepatită sau de foame e mai puțin “nobil” sau mai plăcut decât a muri de COVID. Concluzie: un sistem imunitar bun, prudența și un moral bun sunt de neprețuit în lupta cu orice agent patogen. Inclusiv cu dictatura și minciuna.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s