Civilizația și dreptul de a ofensa


“Am intrat în logica războaielor religioase. Oamenii cu opinii diferite sunt văzuți eretici, ca în stalinism.” – Horia Roman Patapievici

Conferința “Civilizația și dreptul de a ofensa” susținută de Horia-Roman Patapievici la invitația scriitorului și profesorului universitar Mircea Mihăieș, la Universitatea de Vest Timișoara, a fost un prilej pentru HRP de a vorbi despre ofensa, libertatea de gândire, libertatea de a critica astăzi într-un context global în care intoleranța și lipsa dialogului se exacerbează.

A gândi liber astăzi, crede Patapievici, mai este posibil doar în “safe spaces“. Mai mult, crede filosoful, “am intrat în logica războaielor religioase”. Filosoful, scriitorul și eseistul Horia-Roman Patapievici atrage atenția asupra faptului că “animați de cele mai bune intenții – emanciparea, egalitatea, justiția egală pentru toți, libertatea religioasă, nici nu le putem pune în discuție, însă am intrat în logica războaielor religioase, iar lumea care ne e trasă de sub picioare de ceva timp e lumea libertăților care emancipează – în care a crezut Umanismul, a gândirii critice, a libertății de a examina, judeca, și critica orice spre folosul tuturor membrilor societății.”

Conferința susținută de Horia-Roman Patapievici a fost, după cum chiar domnia sa a anunțat la începutul ei, “o pledoarie în favoarea dreptului inalienabil de a ofensa pe care îl leg de civilizația noastră în care ne-am obișnuit astăzi să recunoaștem drepturile individuale în defavoarea comunității, spre exemplu cele pe care le numim drepturile omului. Un argument de natură istorică, o descriere a rolului de a ofensa și dreptul la critică. Teza este că, dacă dreptul de a critica nu va fi apărat, vom înceta să mai fim moderni și vai și amar de drepturile noastre individuale sau constituționale”.

Patapievici a vorbit despre delictul de denigrare a comunității, despre strong opinions care devin complicate de a fi susținute în spațiul public pentru că “nu e bine să ai strong opinions, mai ales în spațiul anglo-saxon, don’t be judgemental“. Mai mult, HRP a vorbit despre faptul că în acest climat al intoleranței care se exacerbează pe măsura trecerii timpului ca “Vechiul delict de blasfemie, complet eliminat din spațiul european, a reapărut în spațiul public sub forma delictului de denigrare al comunității, sau de denigrare a unor grupuri etnice, sau de atitudine ofensatoare față de religia anumitor grupuri etnice. Atitudinea ofensatoare a fost catalogată ca discriminatorie și rasistă. În conștiința publica și în practica juridică a democrațiilor liberale au reapărut, pe nesimțite, delicte, care intră în categoria celor care în regimurile totalitare erau denumite delicte de conștiință. Noi știm cum arată asta”.

Libertatea de opinie, un potențial delict de opinie

Pentru Patapievici, reapariția “blasfemiei” pune în pericol libertatea de gândire, de a exprima opinii tocmai ceea ce a reprezentat mândria specifică lumii libere. “Judecata neîngrădită care nu ține seama de sensibilitățile anumitor grupuri în regimurile totalitare, judecata neconformă cu ideologia de stat, aceasta judecată devenită delict. Ca de exemplu, lumea a început să accepte faptul ca a-ți exprima judecățile despre oameni/situații, exprimarea publică a unor rezerve intelectuale ori morale față de opțiunile și orientările sexuale, față de instrumentarea lor social-politică, i-ar pune în pericol pe unii dintre semenii noștri, pe cei care pretind asta. Astfel, dintr-o trăsătură definitorie a civilizației europene care pana acum 10 -15 ani a reprezentat o mândrie specifică lumii libere – libertatea de a exprima opinii a devenit o problemă și un potențial delict de opinie. Nu doar puriștii radicali susțin că există drepturi ale grupurilor de a nu fi criticate sau expuse judecaților morale, ci mai toată lumea accepta asta”.

Cazurile Brigitte Bardot și JK Rowling, condamnate pentru delict de tabu comunitar și delict de tabu identitar

“Din prometeică și cutezătoare, modernitatea a devenit temătoare și timorată, gata să se lanseze în noi persecuții justificate printr-o morală a corectitudinii politice”, a afirmat Patapievici, exemplificând cu cazurile lui Brigitte Bardot și scriitoarea JK Rowling. Brigitte Bardot care, în 2008, a fost condamnată pentru un delict de denigrare a comunității. BB trimisese ministrului de Interne de atunci o scrisoare deschisă, indignată fiind de suferințele animalelor sacrificate în cadrul unui festival de tradiție musulmană, afirmând că animalele sacrificate ar trebui măcar “amețite” pentru a li se curma suferința, dar și precizând că “ne-am săturat sa fim duși de nas, impunându-i-se reguli și comportamente”.

Atitudinea actriței a fost considerată delict de defăimare a comunității, de incitare la ură rasială. Patapievici a precizat ca în acest caz “delictul de opinie a fost judecat. Dacă unei gândiri îi este interzisă critica, îi este îngrădită, aceea nu mai este liberă, ci înregimentată. Nu discut dacă e ofensatoare, ci spun ca e greșită. Legea nu trebuie să legifereze emoțiile, legea trebuie să fie generală. Amendarea opiniilor ofensatoare poate fi înțeleasă ca o situație în care justiția laică nu mai are dreptul să trateze opiniile critice ca fiind judecăți, ci blasfemie. Atunci, de fapt, condamnă gândirea liberă, acceptând un principiu religios. Amendarea e deci o eroare morală, dar și de drept”.

Cât privește cazul lui JK Rowling, HRP a vorbit despre cum, în 2007, grupuri etnice au cerut interzicerea cărților autoarei, invocându-se motive religioase. Apoi în 2020, în urma unui tweet al JKR, un comentariu referitor la terminologia transgender, “ironia lui JKR a fost catalogata de organizațiile trans drept un comentariu “crud” și “dureros”. Tweet-ul ei a declanșat furia organizațiilor pentru drepturilor LGBT care au susținut că autoarea distorsionează adevarul și că un asemenea comentariu nu poate fi iertat în 2020. JKR a fost considerată “terfa” și “feministă nazistă” și “vrăjitoare”, transfobă care distorsionează cu “intenție”. La rândul ei, JKR a acuzat “misoginismul” acestora, declarând ca “nu este ură să spui adevărul”. Întrebarea este ce valoare are tweet-ul, dar avem de-a face cu o opinie. O judecată interpretată ca o judecată de exterminare”. Patapievici a mai spus că ostracizarea scriitoarei nu s-a oprit, ci “somate de activiști, multe instituții s-au simțit obligate să reacționeze, să se delimiteze de JKR, cei care au premiat-o au regretat ca au făcut-o, cei care au publicat-o au regretat că au făcut-o. Cei care o programaseră pentru diferite evenimente nu au mai dorit să facă acele evenimente. A fost repudiată aproape total. Întrebarea este ce valoare are un tweet. Este o opinie, dar a fost interpretată ca o judecată de exterminare. Mai mult, o librărie din Australia a anunțat ca au alungat-o pe JKR de pe rafturi, în semn de solidaritate cu comunitatea trans”.

Kafka și logica războaielor religioase

Horia-Roman Patapievici a făcut apel la un citat din Kafka, revelator în opinia domniei sale pentru intoleranta în creștere și semnele unei dictaturii a gândirii, și anume un citat al scriitorului din 1920, “curentul împotriva căruia înotăm e atât de furios încât uneori atunci când suntem mai puțin atenți ne cuprinde disperarea din pricina liniștii serbede în care ne bălăcim, atât de mult am fost împinși îndărăt atunci când am încetat să mai înotăm”. “Cred ca animați de cele mai bune intenții – emanciparea, egalitatea, justiția egală pentru toți, libertatea religioasă, nici nu le putem pune în discuție, însă am intrat în logica războaielor religioase, iar lumea care ne e trasă de sub picioare de ceva timp e lumea libertăților care emancipează – în care a crezut Umanismul, a gândirii critice, a libertății de a examina, judeca, și critica orice spre folosul tuturor membrilor societății. Atât de dificil a fost acest parcurs – statul de drept, principiul neutralității statului în raport cu toate religiile, secularizarea care a pus capăt războaielor, spiritul științific, piața liberă”, a mai spus HRP.

Ura ecleziastică și ortodoxiile morale obligatorii

În acest context al intoleranței și al pierderii libertății de a ofensa, în opinia lui Horia-Roman Patapievici “ceea ce s-a petrecut este că au apărut “urile ecleziastice” despre care vorbea Charles Augustin Sainte-Beuve. Ura ecleziastică are privilegiul de a fi infamă simțindu-se perfect îndreptățită să fie infamă. Mai mult decât atât, referindu-se la politică, un fapt constatat de Alexis de Tocqueville era că “fraternitatea urilor a constat întotdeauna baza prieteniilor în politică”. Este ceva care s-a agravat cu urile ecleziastice. Acum avem de a face cu afirmarea unui drept a unor ortodoxii morale obligatorii. Odată cu ele, și tabuurile obligatorii. Am văzut în cazul Brigitte Bardot, condamnată pentru blasfemie împotriva unui tabu comunitar, și a lui JKR – condamnată la ștergerea/anularea din spațiul public pentru blasfemie la adresa unui tabu identitar. Ortodoxiile au reapărut justificate de pretinsul drept al anumitor credințe/opinii de a nu fi judecate în alt mod decât se văd judecate ele pe sine”.

De la urile ecleziastice și ortodoxiile morale obligatorii a mai fost doar un pas spre reapariția noțiunii de “sacrilegiu”, considera Patapievici, și de aici la “deviaționiști” și eliminarea publică precum în stalinism. “Prin reinstituirea tabuului a reapărut noțiunea de sacrilegiu. Judecățile negative au ajuns să nu mai fie socotite critice, ci au ajuns să fie socotite sacrilegii, în sine criminale, distructive, periculoase pentru comunitate. Oamenii care exprimă idei/opinii diferite au ajuns să fie considerați eretici, deviaționiști, trădători, dușmani. Parca suntem într-un război religios. Toate opțiunile s-au polarizat în chip dement atrase în orbita noilor ortodoxii și judecate numai în conformitate cu ele. Judecățile negative sunt respinse sub acuzația de lez majestate.

E trist și consternant că acest climat de polarizare și vehemență religioasă îi transformă pe oamenii care susțin opinii divergente în credincioși care se simt chemați să poarte cruciade unii împotriva altora. Astfel că singurul tratament pentru deviaționiști, ca în stalinism, nu rămâne decât execuția publică urmată de ștergerea din memoria publică. Execuțiile publice de astăzi din lumea modernă întrunesc de câțiva ani consensul aproape tuturor opiniilor și au ca efect execuțiile publice precum în stalinism. Și anume: ostracizarea persoanei vinovate și ștergerea memoriei dintre oamenii conformi cu ortodoxia morala și care merită să fie pomeniți și să traiască. Veți concede că asta e esența războiului civil religios. De ce era valabilă în comunism și e valabilă și acum pentru că comunismul funcționa ca o ideocrație, ca o teocrație ideologică”.

Pretenția morală de a identifica ofensa cu ura, un precedent periculos

Pericolul pe care îl vede Horia-Roman Patapievici este de a identifica ofensa cu ura și de a crea precedentul periculos de a condamna ofensa. “Nu spun că motivele pentru atașamentul pentru ortodoxiile morale sunt greșite. Argumentez însă cu ideea că a considera opiniile divergente ca blasfemie este complet greșit și se bazează pe ideea falsă că binele este exprimat numai de aprobare și consimțământ, iar critica este o formă de malignitate. Karl Popper spunea că dacă ne uitam la susținătorii nazismului și comunismului nu trebuie să căutam depravarea, sadismul, viciul, demența, unii aveau asta, dar majoritatea de fapt identificaseră un bine în aceste ideologii, cu care se identificau, le-au aprobat pentru că își imaginau că aprobă binele.

Constat de fapt că a ajuns să se bucure de simpatie gândirea conformă care considera că este în interesul binelui să interzici, să cenzurezi. Coalițiile morale din societate care pretind că ar vorbi în numele tuturor, iar partea de intimidare vine din presiunea pe care o exercită asupra societăților. Problema nu e justețea motivelor acestor oameni care exercită cenzura, adevărul cauzelor invocate sunt cât se poate de reale, ci construirea legitimității unor grupuri care cred că au dreptul să cenzureze, iar cine nu consimte poate fi ostracizat și deferit anulării/ștergerii publice. Pretenția morală de a identifica ofensa cu ura. Constat că a căpătat credit moral ideea de sacrilegiu. Noutatea noilor tabuuri și noilor sacrilegii se referă la opinii”.

Corectitudinea politică și stigmatizarea celor vinovați

Referindu-se la faptul că opinia devine delict, de aici și sancțiunea de blasfemie care, afirmă Patapievici, este aplicată de vigilența societății. “Sancțiunea de blasfemie e aplicată de vigilența societății, iar pedeapsa este aplicată de faimoasa judecată de corectitudine politică. Corectitudinea politică îi depistează pe toți cei vinovați, corectitudinea politică se asigură că aceștia vor fi stigmatizați public. Vigilența corectitudinii politice se asigură de ștergerea dintre cei frecventabili a celor vinovați de blasfemie. Precizarea e fundamentală, ca umanist și ca iluminist, pentru că aceasta este grila, nu port discuția despre cine are dreptate într-o afirmație dogmatică, ci dreptul de a institui judecățile prohibite social. Gândirea critică este importantă. În spiritul umanității, eu mă abțin în legătură cu adevărurile dogmatice, dar intoleranța dogmatică și tentația de a le corecta și controla, persecuția socială – prin “cancel culture”, acestea sunt greșite și dăunătoare din punct de vedere cultural, pentru că ne uniformizează, sunt respingătoare moral, pentru că virulența și persecuția ne transformă pe toți în bigoți, în satrapi.

Nimeni nu trebuie scutit de ofensă

Ridic împotriva acestei culturi a ofensei o apărare a dreptului de a ofensa. În sine, definiția delictului de opinie este în răspăr cu toate tradițiile, și e un pericol dacă ajunge să fie legiferat. Ne aflăm sub teroare, sub dictatura ideilor false. Sursa morală a ideologiilor care răspândesc idei false e perfect funcțională dacă nu vom identifica problema. Dacă această sursă morală nu va fi atacată – va crea precedent și delictul de opinie va fi condamnat, fapt periculos. Teza pe care o susțin e că dreptul de a critica trebuie sa fie neîngrădit și modalitatea de a critica nu trebuie să fie limitată. Nu trebuie să fim liberi doar în “safe spaces“. Nimeni nu trebuie să fie scutit de ofensă. Dacă lui Voltaire i s-ar fi interzis dreptul de a critica atunci societățile nu s-ar fi angajat pe drumul secularizării care a fost posibil și datorită scrierilor sale ofensatoare. Astăzi, libertatea de judecată în lumea noastră este insuficientă. Ceea ce amenință lumea noastră este ideea ca libertatea de a ofensa este periculoasă”.


source: [ https://ziare.com/horia-roman-patapievici/stiri-horia-roman-patapievici/libertatea-de-a-ofensa-este-libertatea-de-gandire-esentiala-intr-o-lume-libera-libertate-astazi-in-pericol-1646600 ]

Civilizația și dreptul de a ofensa – Horia Roman Patapievici – conferința video @ Universitatea de Vest Timișoara – [ https://www.facebook.com/uvtromania/videos/3670633732958721/?cft[0]=AZWfQSfwg8aa4EkAK4THEeAtjfXVtLTTsEeBXymfDjQqYR0JIbpxVA7hL3VpKxjwim_W_QBTqs_CrJnh2XQofoVblVTxuoYRX4DJDH_Jpn2Th9iMaYFkog-AKAnzc9Ay46DDOCxUen0ijBmrtF-Vl8eeSV58HlCSJzvwdbp5Me0i4A&tn=-UK-R ]

One thought on “Civilizația și dreptul de a ofensa”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s