Afganistan – în drum spre stadion pentru execuție


It has taken 20 years to prove the invasion of Afghanistan was totally unnecessary

NATO a anunțat că trimite 3000 de soldați la Kabul, britanicii – prin vocea primului ministru – i-au criticat dur pe americani pentru felul în care au gestionat dosarul retragerii din Afganistan. Joe Biden spune că americanii au 5000 de soldați pentru a ajuta la evacuare. Mai pot ei salva ceva? Președintele Afganistanului  Așraf Gani a fugit în Tadjikistan. Occidentul face proba unei neputințe incredibile. E o lipsă de coordonare, o lipsa de reacție, o nepăsare care probează cinism.

Azi, duminică 15 August 2021, s-a anunțat că talibanii au intrat în Kabul. Americanii evacuează ultimii diplomați cu elicoptere. Vedem imagini ce amintesc de Saigon, de evacuarea cu elicoptere din Vietnamul de Sud. În ambasadele vestice din Kabul de trei zile se distrug hârtiile sensibile. documentele secrete… Totul sugerează un dezastru de proporții pentru Occident, pentru NATO, mai ales pentru SUA.

„Am aflat că cei care spun că trecutul poate fi îngropat greșesc, pentru că, pînă la urmă, trecutul se cațără înapoi la lumină”

este un fragment din “Vînătorul de zmeie” de Khaled Hosseini, un medic afgan care împreună cu familia a primit azil politic în 1980 în Statele Unite. 

La aceasta oră, aeroportul din Kabul e scena modernă a fugii din Saigon (Vietnam).
Avioane luate cu asalt , focuri de armă pentru a opri deturnarea avioanelor de către mase de disperați care riscă viața sub noua orânduire talibană.

Misiunea militarilor rămași este să ajute la evacuarea diplomaților occidentali din Kabul. Probabil că aceștia vor fi salvați din fața ofensivei talibane. Vedem cum sunt urcați în  elicoptere. Sincer, dacă ne uităm la dezastrul din Afganistan, e deja secundar ce se întâmplă cu acești diplomați occidentali.

Adrian Papahagi

Nu mă miră dezastrul din Afganistan sub administrația Biden. Biden e rezultatul trist și neputincios al isteriei stângiste, al răzmerițelor woke, al glorificării criminalilor uciși accidental sau nu de poliție, al relativismului moral, al urii de sine, al fake-news-ului generalizat, al cenzurii stângiste de pe social media, al ideologizării marxiste a presei, corporațiilor și învățământului. Când principala preocupare a Departamentului de Stat e să promoveze în lumea-ntreagă admirabila cultură LGBT și să lumineze ambasadele în curcubeu, acesta e rezultatul previzibil. Același lucru e valabil și pentru UK și UE. Sunt convins că ambasadorii UK în România s-au întâlnit mai frecvent cu distinsa “comunitate” LGBT decât cu irelevanta comunitate a profesorilor de engleză (în cei 14 ani de când predau opera lui Shakespeare în universitatea românească n-am întâlnit vreun ambasador UK, nici n-am avut ocazia să văd ambasada UK pe dinăuntru).Ei, acum feministele, distinsa comunitate LGBT, filo-islamicii și toată stângimea empatică au de ce să se îngrijoreze. Talibanii au intrat ca-n brânză în Kabul și își vor impune legea lor sinistră, aruncând femeile în sclavie și ignoranță. Se vor revolta politicienele feministe, sau se vor îmbobodi ca guvernul feminin al Suediei în fața ayatolahilor și se vor prezenta timid și diplomatic în fața noilor satrapi? Va tuna și fulgera presa împotriva lui Biden, cum o făcea împotriva lui Trump? Pe câte voci se vor indigna ventrilocii tismăneni și ceilalți intelectuali vizionari, denunțători ai fascistului suprematist sexist și rasist Trump? Care va fi răspunsul UE, UK și USA la dezastrul creat? “Refugees welcome”, bănuiesc. Milioane de nefericiți reali, dar și numeroși tarați, obișnuiți cu decapitările și cu toate ororile pământului, vor da buzna în Europa, adăugându-se celorlalte zeci de milioane de fii și fiice ale islamului, religia păcii, care contribuie armonios la diversitatea și prosperitatea fostei lumi creștine.Eșecul Occidentului virusat de stângism se vede cu ochii liberi. Obama, nobelizat preventiv și idolatrizat de toți emo-prostănacii, a adus haosul în țările din Nordul Africii și din Orientul Mijlociu. Rând pe rând, au fost destabilizate Algeria, Tunisia, Libia și Egiptul, Turcia a fost abandonată nebuniei otomaniste a lui Erdogan, Siria și Ucraina au fost predate Rusiei, iar acum Afganistanul a încăput pe mâna talibanilor. China și-a exportat nepedepsită virusul de laborator care a gripat întreaga planetă, iar islamul își împinge nestingherit toate valurile-ncoace, sub sloganul “refugees welcome”. Ce contează? Esența e că America lui Cuomo, Pelosi, Clinton, Obama și Biden, și alături de ea întreg Occidentul progresist a scăpat de tiranul Trump, principala amenințare la adresa libertății și democrației! Poate părea că scriu aceste rânduri sub efectul indignării, dar detest acest afect stângist, adolescentin. Când nu-nțelegi nimic, ești mereu mirat sau revoltat. Nu e cazul meu. Nu mă animă nici satisfacția meschină a unei inavuabile Schadenfreude. Observ doar, cu tristețe, că nu poți opri o țară, un continent sau o civilizație să se sinucidă, dacă așa au hotărât, iar populația e entuziastă. Afganii își vor transforma deșertul stâncos într-un imens lagăr islamist, în timp ce Occidentul își predă palatele și școlile tuturor demenților. Când vor fi sătui, 38.000.000 de afgani se vor revolta și vor pune capăt terorii câtorva sute de mii de talibani, iar sutele de milioane de europeni și americani vor înceta să-i urmeze pe stângiștii care subminează cu program civilizația euro-atlantică.

Să nu uităm că femeile sunt principalele victime ale islamismului! Iran (poza color) și Afganistan, anii 1960-1970.

Iran – 1960-1970
Afghanistan – 1960-1970

Armand Goșu

Altceva e important aici. Și-mi pare bine că ați început discuția noastră cu această concluzie. Atât de prost a gestionat Vestul această evacuare, încât e responsabil de tragedia poporului afgan. Și nu Vestul în general, ci administrația Biden.

Nu rezultă din comunicatele oficiale occidentale că militarii trimiși în Afganistan vor lupta cu talibanii. Ei sunt trimiși să evacueze personalul occidental. Atât.

După ce diplomații străini vor fi evacuați, trupele occidentale se vor retrage și nimeni nu-i va proteja pe civilii afgani care au inundat capitala căutând refugiu. Se profilează un dezastru umanitar de proporții.

Comparația cu Vietnamul nu surprinde proporția dezastrului de acum din Afganistan. În fond, la Saigon a fost o operațiune pregătită. Armata, CIA au evacuat cu elicopterele în câteva ore mii de oameni, nu doar cetățeni americani ci și mulți localnici care colaboraseră cu americanii.

Felul în care administrația de la Washington a luat decizia de evacuare, fără consultarea președintelui Așraf Gani, cel mai pro-american președinte afgan care s-ar fi putut imagina, fără consultarea aliaților din NATO, fără să pună presiune pentru încheierea unui acord între guvernul de la Kabul și talibani nu doar că o să scadă prestigiul Statelor Unite, ci o să reducă încrederea în alianța cu SUA și în promisiunile americanilor iar garanțiile lor nu vor mai valora nimic.

One day after the Taliban seized control of Afghanistan, thousands of people who were desperate to flee the country rushed to the airport in Kabul.

Colaboratorii americanilor sunt primele ținte ale talibanilor. La interogatoriile derulate de serviciile secrete participau ca translatori localnici, deci sunt martori care-i pot recunoaște și așteaptă ocazia să-i vâneze. ONG-urile locale finanțate de Occident promovau valori străine tradițiilor din societatea afgană, de exemplu drepturile femeilor, școală, planificare familială; făceau educație sexuală în sate și împărțeau prezervative tinerilor… activiștii acestor fundații sunt primele ținte ale talibanilor. La fel și tinerii îmbrăcați occidental, care-și tund părul de pe față, femeile și fetele care umblă cu fața descoperită, angajații posturile de radio FM care transmit muzică. Canadienii, germanii, spaniolii, norvegienii  au avut sute de proiecte locale, prin sate, cu construcții de școli, proiecte de canalizare, apă potabilă… și au lucrat cu mii de afgani. Toți aceștia ar fi trebuit evacuați deja, pentru că viața lor și a familiilor lor este amenințată. Nu puțini au fost deja uciși.

[source: Full interview : https://www.contributors.ro/interviu-cu-armand-gosu-universitatea-din-bucuresti-pakistan-este-marele-castigator-de-pe-urma-retragerii-americane-din-afganistan/?fbclid=IwAR1G9FslhHY7P_b8ThdhKj2mT_TQyyCsbEjOa11cs0i9LMNJgsH2f9mxa-c ]
Afghans rush to the airport in Kabul, 16 August 2021: ‘Soldiers, interpreters, journalists, academics and aid workers are seeing friends threatened and killed.’

Teodor Baconschi

O analiză BBC World Service ne spune că armata talibanilor din Afganistan cuprinde numai 85.000 de luptători. ”Taliban” înseamnă ”student” (în madrasele pakistaneze unde s-au instruit ”teologic” fondatorii mișcării, cu decenii în urmă). Incoruptibili (căci mereu în opoziție), iconoclaști, fanatici suniți, obișnuiți cu economia de război și privațiunile, ei practică o formă radicală de sharia, care implică asasinatul, tortura, execuția sumară și mutilarea corporală. Bărbații sunt obligați să poarte barbă, femeile să fie complet acoperite cu burka, iar fetele nu pot merge la școală dincolo de vârsta de 10 ani. Așadar: o armată de extremiști de nici 100.000 de oameni poate cuceri și teroriza o țară cu aproape 40 de milioane de locuitori, în câteva săptămâni.

Andreea Stângă

Criza din Afganistan e exemplul perfect de situație imposibilă în marginea căreia mulți sar cu păreri tranşante și “soluții” aiuritoare. Adevărul e că, dintr-un dat providențial sau dintr-un hazard fericit, cum vreți să-i spuneți, suntem spectatori și nimic altceva și din postura de spectatori, din spatele ecranului protector al unei geografii favorabile, e ușor să emiți păreri, sfaturi și insulte.

Vali Stângă

Comentariul de tip ciocan, opinia ultimă, părerismul apoftegmatic – iată chipurile recente ale reșapării vocaționale.

Theodor Paleologu

Încă din 2001 am fost sceptic față de formule precum “war on terror” și “nation-building”. Istoria dezastrului din Afganistan a început încă de atunci. Succesul militar fusese fulgerător. Și apoi? Incontestabila superioritate tehnologică nu ține loc de phronesis, prudentia, înțelepciune practică, inteligență politică. Talibanii s-au retras, dar au supraviețuit, nu în ultimul rînd cu ajutorul Pakistanului. Iar americanii au fost prinși în angrenajul unui proces numit eufemistic și naiv “nation-building”, de parcă așa ceva este cu putință. Nu sînt expert în chestiuni afgane, așa că nu-mi voi da cu părerea dacă ar fi făcut mai bine să restaureze monarhia la începutul anilor 90 sau dacă era mai bine să susțină o formulă sau alta după 2001.Cert este că atît intervenția lui Bush, cît și retragerea inițiată de Obama, negociată de Trump și încheiată de Biden au dus la catastrofa pe care o vedem acum. Ar fi putut Trump să gestioneze mai bine aplicarea acordului pe care l-a încheiat la Doha în 2020? E posibil, chiar probabil, dar nu sigur. Dacă citiți cu atenție declarațiile lui Biden din 8 iulie despre situația din Afganistan, veți observa că habar nu avea care era situația reală. E vina lui? E vina serviciilor de informații? N-aș ști să spun.Dar constat și eu cît de ridicole sînt acele declarații din perspectiva tragicelor evenimente din ultimele zile. De exemplu: “ipoteza că talibanii vor ocupa întreaga țară este extrem de improbabilă”; “în nici un caz nu veți vedea oameni evacuați cu helicopterul de pe acoperișul ambasadei”. Din fericire pentru Biden, ridicolul nu ucide. În schimb, talibanii omoară cu sînge rece.Costurile implicării americane în Afganistan au fost colosale. Nu pun o clipă la îndoială naivitatea cu care au crezut în faimosul lor “nation-building”. Dar consecințele imprudențelor și inconsecvențelor lor se vor ridica la costuri mult mai ridicate. În primul rînd, pentru bieții afgani. În al doilea rînd, pentru Europa care iarăși se va pomeni cu un val de refugiați.

Steagul diversității fluturînd deasupra ambasadei americane din Kabul în timp ce țara cădea bucată cu bucată în mîinile talibanilor reprezintă un simbol puternic al principialității ideologice cu orice preț.

Steagul diversității fluturînd deasupra ambasadei americane din Kabul

Mihail Neamțu

Un avion american plin de bărbați afghani tineri care au renunțat să lupte-n fața talibanilor (care, de altfel, se pregătesc să le ia copii și femeile rămase-n Kabul). Cu sprijinul imamilor din fiecare sat, comună sau oraș, soldații islamici vor aplica litera “legii” lor, care le permite sexul cu o nevastă-fetiță de numai 12 ani. 15 august 2021: barbaria și oroarea au pus stăpânire pe o țară complet abandonată de proprii lideri, sub privirile neputincioase ale administrației Biden…

Image from inside a plane

Mic dictionar

Mujahedin vine din cuvântul arab, mujahid, luptător pentru credință. Toți cei care practică Jihadul, Războiul Sfânt, sunt mujahedini. Luptătorii din rezistența afgană împotriva sovieticilor în perioada 1979-1989 s-au numit mujahedini.

Talibanii sau talibii sunt studenți la medrese, seminarii musulmane, școli unde învață bazele islamului. Mișcarea talibană a apărut după 1993, pilotată de serviciile secrete pakistaneze, iar între 1996 și 2001 au luat puterea la Kabul și au pus bazele Emiratului Islamic Afganistan.

Emiratul a dispărut, însă mișcarea a supraviețuit. Talibanii s-au regrupat în sate, în zonele muntoase, în Pakistan. Unii lideri au fost uciși de americani, alții au fost victimele conflictelor intestite. Din 2016 mișcarea este condusă de Hibatullah Akundzada, un lider religios și militar care pune accent pe propagandă. A încercat, și a reușit într-o oarecare măsură, să convingă că talibanii s-au schimbat, că s-au autonomizat în relația cu Pakistanul. Însă, evoluțiile recente au infirmat aceste opinii.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s