Recenzie – Don’t look up!


Don’t look up poster

Text integral scris 28 Decembrie 2021 @ Dan Pavel

M-a frecat tot internetul la icre cu Don‘t Look Up – de parcă era a doua sosire a unui Iisus cinematografic. Prima sosire fiind Călăuza lui Tarkovsky – un wallpaper de Windows 98 de care sunt îndrăgostiți toți intelectualii. E plin news feed-ul de recomandări, plină rubrica de comentarii… M-am făcut că nu l-am văzut, m-am ținut să nu scriu, dar ați început să exagerați. Inițial m-am gândit că nu pot să-i fac recenzia fără să-mi pierd jumătate din fani. Pe urmă mi-am dat seama că nu-mi pasă de fani, iar cu faima poți să ștergi parbrizul de găinaț la cât contează. A fost un mic război interior din care a reieșit repede că nici măcar nu vă plac, deci pot să vă spun liniștit că Don‘t Look Up e pentru găini. Grăunțe intelectuale pentru buna avicultură a unei populații zootehnice care are senzația că deține cultură. Consumă ce i se aruncă în țărână crezând că trăiește bine și că asta contează în drum spre abator.

Don‘t Look Up este echivalentul unui citat de Osho pentru hașeriste de 35 de ani care locuiesc cu pisica și au senzația că sunt singure pentru că sunt profunde și neînțelese, nu pentru că sunt bioxid de clei de la gât în sus. A mai sosit un film care să le distragă pentru două ore le da încercările de a introduce cubul în gaura rotundă ca să afle de ce au rămas nemăritate. Știți aplicația aia de telefon – ”Citește rezumatul unei cărți și fii mai intelectual în 15 minute”? E filmul perfect pentru ăia. Nimic din acel film nu este nou, cutremurător, spectaculos sau original. Regia e mediocră, rolurile sunt superficiale, dialogurile sunt nevrotice și nerealiste, actorii sunt lipsiți de chimie și își zbiară rolurile încercând să acopere cu talentul lor sărăcia unui scenariu mediocru. Este o satiră ieftină și superficială, perfectă pentru o societate care nu face altceva decât să discute efectul la nesfârșit, fără să implice vreodată și cauza în discuție. E freamătul artistic al unei societăți care se învârte în cerc până se plictisește, apoi se mută în alt cerc insistând că e mai puțin rotund.

Problemele pe care le ”devoalează” filmul există de trei decenii. Asteroidul a lovit demult, ca să zic așa. Fenomenul îndobitocirii, al trivializării și devalorizării culturii s-a accentuat sever în ultimii ani, dar rețelele de socializare și manifestarea umanității de pe internet sunt doar efecte, nu cauze. Internetul a făcut narcisismul accesibil tuturor, atâta tot. Doar că, până la apariția televiziunii și internetului, narcisismul și ipocrizia se manifestau localizat. Acum au devenit fenomene globale. Societatea a fost acaparată demult de mercantilism, de hiperinflație intelectuală și emoțională, de un sistem fals de valori. Acum trei decenii, o diplomă de facultate însemna ceva. Reprezenta ceva palpabil, un efort susținut și o capacitate intelectuală răscumpărabilă în viață. Astăzi oricine poate face o facultate și poate ieși la fel de analfabet funcțional pe partea cealaltă. Tipărim absolvenți cu nemiluita pe toată planeta, e plin de docenți peste tot, dar mulți nu pot urma un fir logic până la capăt. Decăderea intelectuală și culturală se vede în toate domeniile de activitate.

Spiritul timpului e mereu coruptibil și a fost corupt și de data asta. Nu-i ca și cum am fi mai ignoranți în ziua de azi decât eram acum două sau cinci secole. Asta e umanitatea, așa în general. Nu-i nimic nou sub soare. Ăștia suntem de când suntem. Ignoranți, lacomi, proști, panicarzi… nu știu de ce vă miră. Sunt curios cum s-ar fi descurcat Ștefan cel Mare cu vestea că vine un asteroid. Sau Ceaușescu… Lupta noastră e mereu cu natura umană pe care o știm bine cum e. Ne-a arătat ce poate la Holocaust, la pogromuri, la epurări etnice și genociduri. Suntem o civilizație care idolatrizează criminali de război și psihopați, de la Alexandru ce Mare și până la Obama. Asta ne dorim să fim, asta visăm – putere, bani, crimă, sânge! Ne educăm copiii să fie excepționali de mici, să-și ignore defectele și să nu tolereze niciodată eșecul. Îi educăm de mici să reacționeze teribil de prost la tragedii, la evenimente stresante și încercări ale vieții.

Tot sistemul psihologic și psihiatric al umanității este fundamentat pe ideea că suferința și durerea sunt mereu patologice, că trebuie stârpite prin orice mijloace. Toată suflarea are aversiune la depresie și stres, consideră că sunt stări profund anormale, dar uită că suferința, condițiile vitrege și stresul sunt singurele mijloace de evoluție. Sunt esența vieții, a dezvoltării personale și, culmea, a dezvoltării sociale. Toată cultura de pe planetă are la bază suferința, toată creația artistică e despre suferință, vitregie și stres. Despre dragoste, durere, moarte, război, pierdere, vitregie și rebeliune. Până în secolul 21 nu a existat vreodată o cultură… un cult al fericirii. Doar consumerismul ne promite mereu fericirea. Trăim într-o civilizație care încurajează gândirea magică, utopică și descurajează gândirea rațională. Oamenii reacționează foarte prost la vești nasoale și evenimente tragice ”banale”, d-apoi la un asteroid.

Elita de azi face același lucru pe care îl fac elitele de când există istoria. Acaparează toate simbolurile culturale și spirituale ale societății, în vederea exploatării. Este pătrunsă mereu cu tentaculele în toate domeniile culturale, de la muzică și până la literatură. Cultura este mereu aservită sistemului. Până și Michelangelo sau Mozart au prosperat tot sub oblăduirea aristocrației, în slujba sistemului. Periodic apare câte o contra-cultură, ca mișcare de rezistență la cultura vremii. Aceasta este la rândul ei acaparată în timp și devine cultură mainstream. De-a lungul timpului toate culturile ajung să reprezinte aristocrația momentului și trebuiesc reîmprospătate. E natura umană. Speranța de bani, putere, bunăstare. Mesajul este mereu unul aspirațional – ”dacă consumați ce vă livrăm noi, puteți ajunge aristocrați ca noi”. Evident că e fals și e doar o metodă de control. Cei care se prind de minciună își fac cultura lor care, la rândul ei, devine populară și este acaparată mai târziu. Și tot așa. Cea mai mare realizare a acestor noi vectori culturali și politici este să ne convingă că sunt de-ai noștri. Asta ca să nu observăm cum ne este acaparată cultura. În ceea ce privește filmul, nu poți lupta împotriva culturii Nicki Minaj masturbându-te la Nicki Minaj. Doar ridici onanismul la rang de virtute.

Singura diferență între trecut și secolele 20 – 21 este că acapararea culturii a devenit o industrie masivă, o dominație totală facilitată de tehnologie. Până în anii 90 nu mai găseai un artist care să nu-și fi semnat viața și creația la corporație. În timp, puterea a acaparat toți rebelii, a capturat spiritul timpului, iar rebelii s-au văzut, ca de obicei, dependenți de sistemul împotriva căruia protestaseră prin creația lor artistică. Foștii nonconformiști au devenit simboluri ale comercialismului și ale conformismului, iar pulimea a cumpărat în continuare orbește, crezând că rebelii sunt autentici. Revoluțiile sunt blocate mereu prin clauză contractuală. De-asta am eu boală pe idioții care folosesc expresia ”marxism cultural”. Nu există nimic altceva decât marxism cultural pe planeta asta! Marx nu a fost nici pe departe original, dar ar fi trebui să citească Marx, nu rezumatul lui Marx ca să înțeleagă asta. Civilizația umană trăiește o luptă perpetuă pentru acapararea culturii și spiritului unor popoare în vederea dominației totale. Imperiul Roman era marxist cultural. Statele Unite la fel. O cultură monolitică, unitară și absolutistă încearcă mereu să o acapareze pe alta, sub pretextul compatibilității și a bunelor intenții.

Toată lumea arată la fel în ziua de azi, toți au aceleași tatuaje neinspirate, aceleași haine lipsite de coordonare estetică. Ascultă aceeași muzică, au aceleași trăiri reale și apucături virtuale. Sunt idei și concepte înghițite pe nemestecate de la idolii lor capturați de către elită. Sunt simboluri și trăiri regurgitate prin orice mijloace din dorință de validare, o nevoie de integrare într-o cultură care, ca orice altă cultură totalitaristă, pedepsește grav lipsa de integrare. De-asta toți hipsterii sunt identici în ziua de azi, așa cum erau toți hipioții în 70, discomanii în 80, rockerii în anii 90 și rapperii în 2000. Așa cum erau și pompadurii ăia în secolul 17. Nicio diferență. Pentru originalitate, adresați-vă unei alte planete. Cultura nu poate depăși îngrăditura impusă de o aristocrație atâta vreme cât vine de la ea și se hrănește din mâna ei. Abia când ajunge cuțitul la os se naște o contracultură care să o combată, iar aceasta suferă mereu de exact aceleași defecte ca și precedenta pentru că e limitată de natura umană. Suntem cumva blestemați să consumăm pe nemestecate simboluri culturale, concepte și idei regurgitate a mia oară, reciclate până la dezintegrare, într-un aparat gigant de producție al cărui unic scop este profitul, nu iluminarea. Teoria mea este că evoluția civilizației umane se face în salturi, în mijlocul confruntării a două culturi, la tranziția între două spirite ale timpului, între două zeitgeist-uri ca să zic așa.

În rest, se respectă mereu aceleași reguli – agregarea puterii culturale și intelectuale la vârf, într-un strat inaccesibil pentru majoritatea populației. În ziua de azi e mai simplu să cucerești și să domini economic decât să incendiezi un continent. Artiștii și cărturarii semnează cu câte o companie, zeci de companii, studiouri și case de producție devin cinci, apoi trei, apoi sunt cumpărate de Disney. Sute de televiziuni, de edituri, de tipografii, servere, site-uri și agregatoare de știri, case de înregistrări și medii culturale au întrat toate sub aripa unor concerne care au fuzionat până au devenit monopoluri. Cultura a fost acaparată din nou. Pe orice fir ați merge, în orice domeniu, veți ajunge la un grup select de aparținători pe care îi numeri pe degete. Toată industria de internet, știri, carte, muzică și film e la o mână de investitori cheie care dețin pachetul majoritar de acțiuni în toate companiile relevante, de la Disney, Apple, Twitter, Google, Netflix și până la Spotify. Oamenii sunt proști în general și tind să asocieze companiile cu câte o față: Elon Musk – Tesla, Bill Gates – Microsoft, Tim Cook – Apple etcetera. Dar realitatea economică este că acționarii majoritari dețin și dictează direcția companiei, nu executivii de la televizor. Tim Cook are 0,02% din Apple. Adevărații aparținători sunt Vanguard Group, BlackRock, SSgA și Berkshire Hathaway. Întâmplător, Vanguard, BlackRock și SSgA dețin poziția majoritară în Google, Disney, Amazon, Tesla, General Electric, Samsung și mulți alți giganți economici.

Oamenii care produc muzica, filmele și cărțile, oamenii care moderează și cenzurează cultura umanității produc submarine, rachetele inteligente, arme digitale, inteligență artificială și armament nuclear. Da, nu leșinați! Samsung face submarine și mini-reactoare, nu numai telefoane inteligente. G.E. face și tancuri, nu numai locomotive. Tesla trăiește din contracte de miliarde cu Departamentul Apărării al SUA. Lucrează la sisteme de bombardament orbital cinetic, nu numai la mașini drăguțe. E un sistem interzis prin toate convențiile internaționale și unul din motivele pentru care Putin este teribil de arțăgos de ceva vreme. De un deceniu se derulează o a doua cursă a spațiului, doar că nu e televizată corespunzător că n-are nimeni interesul. Ăștia care se uită la Musk sau Bezos ca la Batman ar trebui să înțeleagă că eroii lor nu vor salva pe nimeni altcineva decât pe ei și pe elita lor atunci când vor otrăvi planeta definitiv. În aceste condiții de capitulare culturală totală, era normal ca eroii noștri să nu mai fie pacifiștii și rebelii de altă dată. Era normal ca rebelii noștri, odată cumpărați, să ajungă scrie și să cânte despre frică și victime închipuite, să încurajeze panica și războiul, consumul, materialismul și conformismul.

Trăim în lumea monopolurilor globaliste, pe un tărâm finit în care o mână de oameni ce încap într-o sufragerie dețin mai mult de jumătate din averea planetei. Puterea politică nu mai e demult la politicieni sau la popor. Aleșii au devenit doar niște birocrați și-atât. Echivalentul unor administratori de bloc. Marile politici vin de sus, dintr-o negură în care nu există democrație. A votat cineva pentru războiul din Irak sau Afganistan? A votat cineva pentru PNRR, pentru „marxism cultural„ sau sclavie economică și energetică la mâna ecologiștilor? Care ecologiști nu erau altceva decât lobby-ul exploatatorilor de combustibili fosili. După trei decenii de mișcare verde suntem la mâna fosilelor energetice mai rău ca niciodată. Mai dependenți de petrol și gaze ca niciodată. A votat cineva pentru stagnare și lipsă de infrastructură atomo-electrică? A votat cineva pentru sărăcie, pentru susținerea financiară a mafiei imobiliare sau pentru sprijinirea băncilor cu bani de la populație? Pentru privatizarea sistemului de sănătate și sabotarea sistemelor de protecție socială? Politicile astea sunt globale, universal valabile în toată lumea. Nu le-a votat nimeni nicăieri, dar nici n-am avut vreodată această opțiune. Oricine vine la putere, oriunde, devine același executant al acestor politici îngrijorător de consecvente. Majoritatea președinților și miniștrilor de pe planetă pot fi înlocuiți cu ligheane de plastic și jucării de pluș fără probleme. Efectiv nu contează. Nu au niciun impact asupra marilor decizii.

Între noi și elită este un abis de inegalitate socială și dezechilibru de forță politică ce nu mai poate fi depășit sau sărit în vreun fel. Poate doar pe calea războiului, dar n-are cine să-l mai facă. Armele sunt la ei. Jurnaliștii care scriu despre chestii de-astea au darul de a sfârși incinerați în propriile mașini, iar politicienii și populația sunt foarte ușor de cumpărat. Le mai dai un dumicat, un crâmpei de presupusă prosperitate și gata! Uită repede. Cea mai mare realizare a acestor vectori culturali și politici împinși la înaintare a fost să ne convingă că sunt de-ai noștri. Din nefericire asteroidul e căzut demult, nu stă să cadă. Epoca Trump, pe care o parodiază Meryl Streep, era doar simptomul unei boli terminale, un ultim ral pe patul de moarte al democrației. Trump a fost efect, nu cauză. Așa că Don’t Look Up e un film complet banal și moale. Filmul perfect pentru oi care vor să se simtă rebele și inteligente când le punctează cineva evidentul, dar fără să confrunte vreun adevăr realmente dureros, și-anume că sunt pe prispa abatorului de când s-au născut, nu de ieri de azi. Nici n-au gustat iarba sălbatică vreodată. Satira filmului e stearpă și superficială. Gluma cade pleoștită, aruncată mult prea leșinat și prea târziu. Vedetele din el reprezintă perfect o societate divorțată complet de realitate. Aplaudăm marii eroi ai civismului care se duc la Cannes cu avioanele private și iahturile, să ne țină prelegeri despre ecologie și bune maniere economice. Aplaudăm în continuare cultura și tirania îndestulaților, așteptând o contracultură care nu mai vine pentru că nu mai are cine s-o nască. A murit de Black Friday. Revoluțiile secolului 21 se fac din share și inimioară.

Text integral 28-12-2021 @ Dan Pavel – sursa: https://mewe.com/myworld

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s